Care e plafonul

Plafonul de scutire este de 395.000 lei cifră de afaceri anuală (art. 310 alin. 1 din Codul fiscal). Se urmărește pe anul calendaristic. O firmă nou-înființată are același plafon, chiar dacă începe activitatea în timpul anului (alin. 5).

Ce intră în calcul

Cifra de afaceri pentru TVA nu este neapărat egală cu veniturile din contabilitate. Dacă te apropii de plafon, verifică suma cu contabilul.

Ce faci când îl depășești

  1. Ceri înregistrarea în scopuri de TVA cel târziu la data depășirii plafonului (art. 310 alin. 6).
  2. Aplici regimul normal de taxare din data depășirii, începând cu tranzacția care conduce la depășire.
  3. Poți aplica regimul normal și operațiunilor anterioare acelei tranzacții, dacă sunt făcute în aceeași zi.
Nu aștepta sfârșitul lunii. Termenul este data depășirii, așa că discută cu contabilul înainte de operațiunea care te-ar duce peste plafon.

Exemplu

Ai realizat în 2026 operațiuni de 390.000 lei și urmează una de 8.000 lei. Totalul ar ajunge la 398.000 lei, deci regimul normal se aplică începând cu această tranzacție. Stabilește din timp cu contabilul cum tratezi TVA-ul și prețul agreat cu clientul.

Dacă ai întârziat

Dacă organele fiscale constată întârzierea, te înregistrează din oficiu de la data depășirii sau, dacă ești deja înregistrat, modifică data, și stabilesc diferența dintre TVA-ul de colectat și cel deductibil (alin. 6^1). Dacă observi tu, ceri înregistrarea de la data depășirii sau modificarea datei și calculezi diferența în primul decont depus după înregistrare ori într-un decont ulterior (alin. 6^2 și 6^3).

Poți reveni la scutire?

Poți cere scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA dacă nu ai depășit plafonul în anul precedent și nici până la data solicitării în anul curent. Cererea se depune între 1 și 10 ale lunii următoare perioadei fiscale. Anularea are efect de la comunicarea deciziei, iar ultimul decont se depune până pe 25 a lunii următoare, cu ajustările de taxă (alin. 7).

Calculează

Calculatorul de plafon TVA arată cât mai ai până la 395.000 lei și când ai ajunge acolo la ritmul actual.

Informare generală, nu consultanță fiscală. Pentru situația firmei tale verifică textele oficiale și întreabă-ți contabilul.

Surse